Maramureş, colţul de ţară din Nord-Vestul României, s-a spus adesea că e un tărâm uitat de vreme, cu biserici de lemn şi obiceiuri de când lumea. Cei care l-au vizitat deja nu se mai întreabă „de ce Maramureş?”, pentru că amintirile şi poveştile cu care s-au întors acasă vorbesc de la sine. Poate doar cei care nu l-au văzut să mai aibă nevoie de motive.
Peisaje la superlativ
De îndată ce treci de „poarta” Maramureşului, peisajele îţi fură privirea: munţi împăduriţi, adăpaţi de râuri şi pâraie, dealuri îmbătător de verzi, căpiţe prietenoase ivite la tot pasul, lacuri tăcute, păşuni, cascade şi izvoare, specii florale excepţionale, toate îndemnându-te să nu mai laşi deoparte aparatul de fotografiat. Cu o avere alcătuită dintr-un parc naţional (Munţii Rodnei), un parc natural (Munţii Maramureşului) şi numeroase alte arii protejate, peisajul Maramureşului e mai mult decât înstărit.
Oamenii şi omenia
Aproape fără excepţie, vizitatorii Maramureşului se declară îndrăgostiţi de moroşeni. Fie că îi întâlneşti într-o zi obişnuită de lucru, la fân sau cu treburi prin gospodărie, fie că schimbi o vorbă cu ei pe uliţa satului, sau îi însoţeşti într-o zi de sărbătoare, atunci când îşi îmbracă cele mai bune straie ca să îşi cinstească duminicile, sfinţii sau nunţile, sufletul tău va fi câştigat. În felul lor de a fi simplu, sincer, fără ocolişuri, în vorbele lor pline de tâlc, în modul în care te poftesc în casă, în pofta lor de joc şi horit şi mândria cu care povestesc despre locurile în care s-au născut, există ceva care te cucereşte de la prima vedere.
Bisericile vechi din lemn, Porţile tradiţionale, Obiceiuri şi sărbători
Nu de puţine ori, numele Maramureşului se substituie cu „ţara bisericilor din lemn”. Călătorind prin sate, e uşor să observi că mai toate aşezările au vechea lor biserică de lemn.
Oamenii din Maramureş au ştiut să nu se înstrăineze de tradiţii, păstrate din timpurile de demult. Viaţa la ţară în Maramureş este orânduită în mare parte după muncile câmpului şi după marile sărbători creştine. Începutul de an e animat de sumedenia de obiceiuri de Anul Nou şi Bobotează. Primăvara este dedicată obiceiurilor de cinstire a primului gospodar ieşit la arat (Tânjaua de pe Mara, Udătoriul din Şurdeşti), urcatul oilor la stâne şi Sărbătoarea Paştelui.
Muzee unicat, Cimitirul Vesel
În Maramureş, cele mai multe muzee sunt concentrate în jurul municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei.
În Săpânţa vei găsi un cimitir neobişnuit, care intrigă şi impresionează prin originalitate: Cimitirul Vesel, numit aşa pentru crucile pictate în culori vii, peste care domneşte un albastru special, denumit albastru de Săpânţa. Iniţiatorul acestui cimitir a fost Stan Ioan Pătraş, care în anii 1931-1935 a început să confecţioneze crucile altfel decât în cimitirele obişnuite. Imaginile cioplite în lemn înfăţişează în mod naiv una din caracteristicile vieţii celui îngropat acolo, iar epitafurile sunt scurte poezioare pline de tâlc, scrise în limbaj popular, la persoana întâi, ca o spovadă a răposatului. Toate acestea au propulsat acest loc în topul 10 al celor mai vizitate destinaţii funerare din lume.
